Planul tău are șase pași, iar echipa îl vede doar pe primul. Din el își construiește deja povestea despre ce urmează.
E firesc să judeci o schimbare după planul întreg. Tu l-ai gândit, știi de ce ai început cu partea administrativă și unde vrei să ajungeți peste un an. Din locul tău, ordinea pașilor ține de logistică.
Pentru cei din jur, primul pas e singura informație pe care o au.
Să zicem că schimbarea începe cu un formular nou de aprobare a cheltuielilor. L-ai ales pentru că se putea introduce într-o săptămână, fără discuții lungi. Oamenii care îl completează prima dată observă mai ales că lucrurile încep să fie verificate mai atent și deduc de aici că schimbarea e despre control. Când vine pasul al doilea, cel despre autonomie, îl citesc prin primul, iar autonomia promisă sună a formulă.
Nimeni nu a interpretat greșit. Au interpretat singurul lucru pe care l-ai pus în fața lor.
Când alegi primul pas după cât de ușor se face, în loc să-l alegi după ce spune despre intenția ta, el devine sensul schimbării pentru toți ceilalți. Fiecare pas care urmează trebuie apoi să lupte cu interpretarea lui.
De aceea, când pregătești o schimbare, contează și ce vor înțelege oamenii din primul lucru pe care îl văd. Uneori începutul potrivit e mai lent, pentru că arată direcția din prima zi. Alteori pasul administrativ poate rămâne primul, cu condiția să vină alături de un gest care spune limpede încotro mergeți.
Dacă cineva din echipă ar vedea doar primul pas al schimbării tale, ce ar crede că schimbi de fapt?