This website uses cookies

Read our Privacy policy and Terms of use for more information.

Uneori spui da unei schimbări pentru că ai ales-o. Alteori, pentru că nu-ți mai permiți să spui nu.

Din afară, cele două situații arată la fel.

Când accepți o schimbare dificilă, cei din jur văd în asta maturitate. Și, de multe ori, au dreptate. Ai învățat să nu te opui din reflex și să păstrezi direcția chiar și atunci când condițiile se schimbă.

Dar există un moment în care acceptarea începe să însemne altceva.

Ai construit atât de mult în jurul unei singure soluții încât orice alternativă a devenit prea costisitoare. Clientul tău cel mai important îți trimite noile condiții de colaborare, mai restrictive decât cele vechi. Știi că îți vor complica lucrurile.

Și totuși, spui da.

Nu pentru că te-a convins cineva. Pentru că, între timp, ai ajuns să depinzi de ceea ce ar trebui să poți negocia.

Primul lucru pe care ți-l ia dependența este dreptul de a refuza.

Ți-l ia în liniște, cu mult înainte să observi vreo pierdere în rezultate. Lucrurile pot continua să meargă bine. Nimic nu te avertizează că spațiul tău de decizie s-a îngustat.

Până într-o zi, când cineva schimbă condițiile și descoperi cât de puțin mai poți influența ceea ce urmează.

Cu cât depinzi mai mult de o singură variantă, cu atât aprobarea ta spune mai puțin despre ce crezi și mai mult despre ce îți mai permiți.

Din acel moment nu mai decizi cu adevărat, doar consimți.

De aceea, unele dintre cele mai importante decizii se iau cu mult înainte să apară schimbarea, atunci când păstrezi o alternativă reală, chiar dacă nu ai nevoie de ea.

Poate nu o vei folosi niciodată. Simplul fapt că există schimbă însă poziția din care spui da.

Libertatea unei decizii stă și în alternativele pe care ai avut grijă să le păstrezi vii.

Care a fost ultima schimbare pe care ai acceptat-o fără să mai ai, de fapt, posibilitatea de a o refuza?

Keep Reading